Urgente stomatologice

In situatia in care aveti o urgenta stomatologica, indicatia imperativa este sa va adresati IMEDIAT unui medic stomatolog. Exista insa situatii in care sunteti in imposibilitatea de a ajunge la un cabinet. Ce puteti face? Recomandarile sunt strict orientative si nu reprezinta un tratament individualizat pentru fiecare, ele au rolul de a ajuta pacientul oferindu-i o stare de confort prin informatiile primite.

Abcesul dentar.

Abcesul dentar reprezinta o infectie dentara difuzata (extinsa) in partile moi ale fetei. Se manifesta printr-o umflatura a tegumentelor, fiind insotita de durere si caldura locala. Netratata, aceasta infectie se poate raspandi in organism. Recomandare: adresati-va imediat medicului stomatolog. Aplicati punga cu gheata pe zona tumefiata pentru ameliorarea simptomelor.

Fractura maxilarelor.

Daca suspectati fractura unui maxilar ca urmare a unui traumatism (accident), incercati pe cat posibil sa nu-l miscati. Imobilizati zona respectiva cu ajutorul unui prosop sau fixand cu o esarfa prinsa deasupra capului. Pentru a reduce durerea si tumefierea, aplicati comprese reci sau punga cu gheata pe zona tumefiata. Adresati-va imediat unui serviciu de urgenta.

Dinte ciobit sau fracturat.

Clatiti cu apa calda bucata de dinte desprinsa. Daca sangerati la nivelul dintelui, aplicati o compresa umeda pe zona sangeranda. Puteti lua analgezice. Adresati-va imediat medicului dentist.

Dinte expulzat.

Timpul scurs de la expulzarea dintelui este foarte important! Adresati-va de urgenta unui serviciu stomatologic. Dupa ce ati recuperat dintele, prindeti dintele de coroana si clatiti cu apa. Nu spalati dintele cu sapun sau pasta de dinti si nici nu frecati radacina acestuia. Ideal ar fi sa reintroduceti dintele in alveola si aplicati o compresa sub presiune usoara. Daca nu reusiti, pastrati dintele intr-o cutie cu apa sarata sau lapte. Nu lasati dintele uscat. Sansele de vindecare a dintelui reimplantat sunt mai mari daca acesta se reimplanteaza in primele 30 de minute dupa traumatism.

Sangerarea gingivala.

Sangerarea gingivala reprezinta un semn de infectie a gingiilor. Infectia poate determina pierderea osoasa si in timp pierderea dintilor. Starea generala a organismului poate fi alterata. Daca sangerati in timpul periajului dentar sau cand folotiti ata dentara, adresati-va medicului dentist.

Fractura arcului ortodontic.

Un arc ortodontic fracturat poate rani dintii, gingiile sau obrazul. Acoperiti capatul arcului cu ceara ortodontica sau cu o buleta de vata pana cand va puteti adresa unui cabinet stomatologic.

Descimentarea unei coroane sau punti dentare.

Daca aveti posibilitatea de a cumpara adeziv pentru proteze totale (Corega, Protefix, etc) aplicati in interiorul coroanei si fixati coroana pe dinte (bont). Nu folositi niciodata Super Glue. Daca nu aveti posibilitatea de a gasi adezivi pentru proteze, pastrati coroana dentara intr-un recipient si prezentati-va cu ea la un cabinet stomatologic. Nu aplicati coroana sau puntea dentara in gura fara adeziv, exista riscul sa o pierdeti.

Ranirea limbii sau a buzelor.

Clatiti energic gura cu apa sarata. Folositi o compresa umeda pe care o aplicati cu usoara presiune pe zona sangeranda timp de 15-20 minute. Pentru controlul durerii si al tumefierii aplicati o punga cu gheata pe tegumente. Daca sangerarea nu se opreste, adresati-va unui cabinet stomatologic.

Pierderea unei plombe.

Spalati cu apa bucata desprinsa si pastrati-o intr-o cutie. Daca sangerati, aplicati o compresa umeda sub o usoara presiune si adresati-va imediat medicului stomatolog. Daca este nevoie, puteti lua analgezice.

Durerea dentara.

Folositi ata dentara pentru a indeparta eventualele resturi alimentare ramase intre dinti. Daca sunteti umflat, aplicati o compresa rece sau punga cu gheata pe tegument. Pana ajungeti la un cabinet stomatologic, puteti lua analgezice.